sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Într-o clipă poți să pierzi totul...

Până acum două săptămâni totul era perfect. Ne căutam locuri de cazare la Sibiu să ne ducem minunea noastră de 2 ani și 3 luni să îi arătăm porumbeii din Piața Mare. În acea dimineață am văzut că la coada unui ochișor era roșie, părea că a tras-o curentul sau s-a iritat așa că am mers la doctor. Analizele făcute în zilele următoare au arătat valori anormale ale unor parametrii importanți așa că am plecat de urgență din Slatina la București, la Institutul Clinic Fundeni deoarece se suspecta o boală hematologică.
De atunci micuța noastră Ioana-Alberta face analize iar diagnosticul pus de doctori ne înspăimântă: NEUROBLASTOM stadiul 4 cu metastaze.
Nu știam ce înseamnă și aproape că ne bucuram că micuța noastră minune nu are leucemie (diagnosticul prezumptiv pentru care venisem aici) însă, când am aflat că această boală este cancerul copiilor, am fost disperați.
Astăzi, cu ajutorul prietenilor care ne-au susținut și ne-au scos din șocul veștii, intrăm în luptă cu această boală și suntem siguri că o vom dovedi, cu ajutorul lui Dumnezeu și al minunaților medici de aici sau din altă parte.
Suntem hotărâți să ne salvăm fetița și vă rugăm pe toți, ca actuali sau viitori părinți, să ne sprijiniți cu o rugăciune, un sfat sau o donație.
Auzisem vag de Institutul Fundeni și știam doar că aici ajung cazurile disperate, însă nu știam că aici lucrează oameni minunați a căror meserie este încleștarea zilnică cu cancerul. Cazul fetiței noastre a fost încredințat doamnei doctor Luminița Dumitrache (renumită pentru încrâncenarea cu care se luptă cu aceste boli cumplite) fiind supervizat de șeful clinicii, prof.dr. Constantin Arion (a cărui expertiză este cotată a fi între primele 10 la nivel mondial).
În situația noastră încă nu a fost început tratamentul efectiv deoarece investigațiile se realizează într-un ritm care nouă nu ni se pare alert și asta nu din cauza medicilor ci din cauza supraaglomerării sistemului și personalului insuficient.
Având în vedere că, în acest stadiu al bolii, avem o singură șansă de tratament și vindecare, ne luptăm pentru ca micuța noastră să o poată câștiga: fie în România, fie la o clinică în străinătate.
Prietenii și familia ne-au găsit clinici în Franța, Austria, Italia, Turcia. Nu știm deocamdată cât va costa tratamentul la o clinică din străinătate însă știm că poate depăși 200.000 de euro și, din păcate, noi nu avem acești bani.
Vrem să găsim acea clinică care să-i ofere fetiței noastre o viață normală și de aceea vă rugăm să ne ajutați: spuneți-ne ce știți despre cazuri similare, rostiți o rugăciune sau faceți o donație în unul din conturile:

Ro29BTRL02901201i86972xx (lei)
Ro04BTRL02904201i86972xx(euro)

ATENȚIE: ÎNAINTE DE 86972XX ESTE LITERA ”I” NU CIFRA ”1”

Cod swift btrl ro22xxx Agenția Union, Slatina

deschise la Banca Transilvania pe numele Georgescu Doru Paul


Banii vor fi folosiți pentru tratamentul micuței Ioana-Alberta și ce se va strânge în plus (sau în eventualitatea că obținem formularul E112) va fi donat pentru a contribui la modernizarea și extinderea clinicii din Fundeni.

Vă mulțumim și vă așteptăm sprijinul la telefoanele 0722.298.278 și 0751.022.523
Postați ce vă îndeamnă sufletul!


7 comentarii:

Gabi spunea...

Bunul Dumnezeu sa va ajute sa o salvati pe Ioana. Suntem cu sufletul alaturi de voi si aveti parte de tot sprijinul nostru. Sanatate multa! Gabi Dobrescu

sofiamonics spunea...

Ceea ce am citit m-a cutremurat si m-a amutit. Da, sunt si eu mama si da, mi se pare incredibila crucea voastra teribila ...insa vreau sa va rog sa nu va pierdeti speranta si sa aveti forta sufleteasca sa mergeti si la capatul pamantului pentru Ioana. Desi noi ii vedem mici si plapanzi, de multe ori copilasii sunt mai puternici decat noi ... asa ca, incercati toate posibilitatile care exista! Nu renuntati pentru ca aveti pentru ce sa luptati!
Citind mai multe despre aceasta boala am dat peste un caz asemanator (cred eu - deoarece nu cunosc multe detalii). Va trimit link-ul sperand ca va fi de ajutor / este un caz fericit in care copilul (Matei),diagnosticat cu NEUROBLASTOM,a fost operat cu succes in Franta. (http://matei-sansalaviata.blogspot.ro/).Sanatate multa!Monica Sofia

Ninu Elena spunea...

Dumnezeu sa va ajute si sa va dea putere,eu stiu ce inseamna o asemenea suferinta dar Dumnezeu exista si cu siguranta va face o minune!

Anonim spunea...

multa sanatate fetitei si multa putere parintilor.

puteti incerca si la clinica saint luc din bruxelles, doctorul patrick de potter este un doctor exceptional, specilaizat in tumori oculare la copii si adulti

Spitalul accepta formularul 112

http://www.eyecancer.com/doctor/WhosWho.aspx?nID=16&Profile=Patrick+de+Potter%2C+MD

http://www.saintluc.be/consultation/fiche.php?id=91

Anonim spunea...

Dumnezeu sa-i dea sanatate si viata lunga Ioanei, Maica Domnului sa o aiba in grija sa!

Anonim spunea...

Ma rog si eu pentru sufletelul acesta mic sa-i usureze Dumnezeu suferinta.
Poate ar fi bine sa cititi Acatistul Sf. Nectarie vindecatorul de cancer. In multe cazuri rugaciunile inchinate lui au facut minuni.
Dumnezeu sa va ajute si sa va dea putere sa treceti de aceasta incercare.

Anonim spunea...

bbb